
1 Mrs. Doubtfire – comedia din 1993, cu regretatul Robin Williams în rolul principal, are la bază romanul YA Madame Doubtfire (în SUA cunoscut sub titlul Alias Madame Doubtfire) al scriitoarei britanice Anne Fine.
2 Jaws – filmul care a dat startul trendului blockbusterelor de vară are la bază romanul cu același nume scris de Peter Benchley, ale cărui drepturi de ecranizare au fost achiziționate de producătorii filmului cu mult înainte ca acesta să vadă lumina tiparului.

3 How to train your dragon (1&2) – în afara titlului „împrumutat” de la prima carte din seria scrisă de Cressida Cowel, cele două animații se depărtează foarte mult de sursa lor de inspirație și poate că din această cauză nu foarte multă lume știe că aventurile lui Hiccup și Toothless nu sunt pe deplin originale. Ideea de bază, alăturarea vikingilor și a dragonilor, se regăsește și în seria de cărți pentru copii scrise de Cowel, dar asemănările se cam opresc aici.
4 The wolf of Wallstreet – apreciatul și controversatul film al lui Martin Scorsese, cu Leonardo DiCaprio în rolul principal, a fost inspirat de autobiografia lui Jordan Belfort, un fost broker american găsit vinovat de diverse infracțiuni, inclusiv fraudă și manipularea bursei.

5 Slumdog millionaire – câștigător a 8 premii Oscar, filmul este bazat pe romanul de debut al lui Vikas Swarup, numit simplu Q&A.
6 Die hard – unul dintre cele mai cunoscute filme din portofoliul lui Bruce Willis a fost inspirat de romanul Nothing Lasts Forever scris de Roderick Thorp și publicat în anii '70.

7 Pitch perfect – anul acesta apare continuarea succesului din 2012, o comedie muzicală cu mare lipici la public. Totuși, câți dintre cei care au văzut filmul știu că are la bază cartea de non-ficțiune a jurnalistului Mickey Rapkin Pitch Perfect: The Quest for Collegiate A Cappella Glory?

8 Mean girls – filmul din 2004, devenit un cult, a fost inspirat de Queen Bees & Wannabes, o carte de de self-help scrisă de Rosalind Wiseman.
9 Bambi – poate unul dintre cele mai celebre filme de la Walt Disney Studios, animația urmărește povestea puiului de căprioară care este și protagonistul romanului Bambi: Eine Lebensgeschichte aus dem Walde publicat în Austria în anul 1923.
10 Apollo 13 – bazat pe romanul scris de Jim Lovell și Jeffrey Kluger, The Perilous Voyage of Apollo 13, filmul cu Tom Hanks în rolul principal va rămâne în paginile istoriei și datorită cunoscutei replici „Houston, we have a problem”.
No comments:
Post a Comment